20245536_1652431834831680_7791470093370936135_n

Beatrice-Meda Găurean

MASTER

„Încă din primii ani ai studiilor mele de licenţă (specializarea Artele spectacolului-actorie), mi-am dorit ca perioada ulterioară, a masteratului, să îmi ofere şansa de a păşi de la noțiunile generale spre o cercetare specializată, care să abordeze cele mai actuale problematici ale domeniului. Am ales studiile interdisciplinare, deoarece am înțeles că doar o asemenea viziune poate să oglindească teoretic „scena” contemporană atât de complexă, a teatrului și a cinematografiei. În interiorul ei, o mulțime de producții artistice hibride solicită formarea unui nou aparat critic, capabil de a le înţelege intermedialitatea, proprie noilor dezvoltări ale imaginii tridimensionale.

Cei doi ani de studiu la CESI au însemnat pentru mine împlinirea minunată a tuturor acestor opţiuni, pe care nu o vedeam posibilă înainte, deoarece știam că studiile interdisciplinare nu sunt încă răspândite în țară, cu atât mai puțin în domeniul vizualului. Experiența de masterand al programului „Societate, Multimedia, Spectacol” (SMS) a reprezentat o extraordinară șansă de studiu, axat pe cercetare, de care m-am bucurat și prin care am învățat enorm. Ne-au fost dăruite cunoștinţe și competențe deosebite, mie și tuturor colegilor mei, prin intermediul unor profesori cu calități profesionale și umane deosebite. În ceea ce mă privește, aspectele cele mai importante al acestei comunicări maestru−discipol au fost, alături de un sprijin teoretic veritabil, deschiderea și căldura dăruirii, pentru tot ceea ce şi-a propus fiecare dintre noi cu privire la proiectele individuale de cercetare.

Este dificil să descriu în economia câtorva paragrafe toate aspectele − sincer, uimitoare − ale acestei experiențe. Ceea ce simt că mi-a marcat viitorul atât de profund, reprezentând un cumul de cunoștințe desprinse din ultimele cercetări în domeniu, stagii de practică pentru o abordare aplicată a noțiunilor teoretice, studii pe exemple concrete, analize comparate teatru−film contemporan și multe altele, stă ca dovadă a bogăției “lumii” CESI.

Aș vrea însă tare mult să mai menționez un aspect esențial. Trăim într-o societate în care, din ce în ce mai des, suntem doar la un click distanță de o mulțime de lucruri atât de necesare pentru un student în domeniul vizualului: studii de specialitate, cărți, filme, piese de teatru etc., însă pentru cercetările aprofundate nu este îndeajuns. Experiența reală a actului artistic, accesul la materiale ştiinţifice (din care prea puține sunt publicate în țară) și posibilitatea de a participa la conferințe reprezintă un fundament sine qua non pentru o pregătire temeinică. În anul II de masterat, atunci când am obținut bursa de cercetare științifică oferită de CESI, am înțeles încă o dată valoarea acestor instrumente la care am putut avea acces. Acest masterat mi-a acordat șansa fundamentală pe care sprijinul material îl aduce oricărui studiu, oferindu-mi-se posibilitatea de a face cercetare mult mai dinamic, deschis și concret. Iar vizibilitatea acordată de publicarea unor lucrări în reviste de specialitate, pe care această bursă mi-a dat-o, este esențială pentru orice masterand care aspiră la a deveni un cercetător în domeniu.

CESI a reprezentat pentru mine un nucleu de oameni minunați și deschişi, care ne-au fost întotdeauna aproape. Dincolo de lucrările pe care le realizezi și de studiul individual, este foarte important să te simți parte dintr-o comunitate educațională armonioasă. Le mulțumesc profesorului Sorin Alexandrescu, director CESI, coordonatorul lucrării mele de disertaţie, profesorilor mei și tuturor “cesiştilor” care ne-au fost alături în această experiență, de care îmi va fi întotdeauna tare drag și dor!”